Arhiva | ianuarie, 2011

Viata publica, viata privata

16 ian.


Viata publica e tot  ce  apartine spatiului public. Aceasta inseamna ca orice manifestare de tip politic, social, cultural care are un impact in viata sociala  tine de sfera publica.

Daca in epoca medievala, viata publica era extrem de restransa, manifestandu-se doar la prezenta autoritatii legale, epoca moderna  s-a imbogatit foarte mult prin foarte multe manifestari  sociale, culturale.

In epoca contemporana viata publica se suprapune peste viata private, fiind foarte greu de delimitat ce reprezinta viata publica sau viata private.

Toate institutiile statului  inseamna viata publica, iar functionarii sunt persone publice , a caror activitate face obiectul de observatie al opiniei publice. De aceea  li se cere o anumita conduita.

Viata publica s-a extins de la institutiile statului  si in alte domenii precum sportul, teatrul, cinematograful. Chiar daca  aceastea au de cele mai multe ori un statut privat.

Vedetele au o viata publica si tot ceea ce fac ele se regaseste in paginile jurnalelor.

Viata culturala  necesita si ea o asemenea conduita. Ca si actorii si profesorii , cu personalul unei scoli  se supun unei astfel de conduite.

Cel mai important aspect al vietii publice si cel mai mediatizat este omul politic. El este important pt viata politica pentru ca este modelul politic de comportament, reprezentantul unei natiuni, care l-a ales  si astepta de la acesta un comportament ireprosabil. Reprezinta optiunea politica in care cetatenii investec sperante si ideologia sociala care a iesit victorioasa dintr-o concurenta politica. Pe langa codul moral, are si un cod de etica politica.

Viata sa publica trebuie sa fie cunoscuta pana in cele mai mici detalii, incepand de la CV, trebuie sa prezinte viata sa morala, situatia materiala la intrarea in functie  si la incheierea mandatului.

Viata privata este viata noastra intima la care fiecare persoana are dreptul.

 

Le subjonctif

11 ian.
Apres les verbes ou expressions de volonte, souhait, necessite

  • Exception: esperer
  1. Il veut que je vienne le voir.
  2. Il faut que vous lisiez cet article.
  3. J’aimerais bien qu’elle soit la.
  4. Il faudrait que tu m’aides.
  5. On souhaiterait qu’il y ait plus de monde.

 

  • J’espere qu’il comprendera.

 

Pour exprimer les sentiments (regret, joie, surprise, peur, doute, tristesse)
  1. Ca m’etonne qu’il ne soit pas encore la.
  2. Je suis contente que tu puisses faire ce voyage
  3. Dommage qu’ils soient partis!
  4. On est tristes que tu puisses pas venir.
  5. Tu es contente qu’il ait accepte?
  6. Je doute qu’ils aient le temps.
Pour exprimer un jugement

  • Exceptions: croire, penser, trouver a la forme affirmative.
  1. C’est normal que tu sois fatigue, tu travailles trop.
  2. Ce serait bien qu’il fasse ses excuses.
  3. Il vaut mieux qu’il s’en aille maintenant.
  4. C’est merveilleux qu’il ait reussi!

 

  • Il pense que c’est mieux comme ca.
Apres certaines conjonctions: avant que,  jusqu’a ce que,  pour que,  bien que,  sans que,  a condition que,   a moins que..

  1. Il s’est fache sans que je sache pourquoi.
  2. Tout doit etre prêt avant qu-ils reviennent.
  3. Je te le repeterai jusqu’a ce que tu le fasses.
  4. Je te permets de sortir a condition que tu sois rentre a minuit.

 

  • Si le sujet des deux verbs est le meme, le deuxieme verbe est a l’infinitif: Je suis content de te voir.
  • Apres les verbs penser, croire, trouver, on trouve l’indicatif a la forme affirmative et le subjontif aux forms negative et interrogative. Je pense que c’est une bonne idée. / Je ne pense pas que ce soit une bonne idée.
  • Le verbe esperer est suivi de l’indicatif: J’espere que vous comprendez.